Constituie contraventie, conform OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata si aprobata prin Legea nr. 49/2006, Cap. VII, art. 100, alin. (1), pct. 12, neutilizarea echipamentului de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant de către persoana care execută lucrări în zona drumului public si pct.13, conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.
Este important sa priviti aceste obligatii legislative ca pe niste masuri menite sa contribuie la siguranta dumneavoastra, in calitate de participanti in trafic.
Extinctorul auto este reglementat prin Legea 307/2006, care stipuleaza la art. 50, alin. (1), (2) si (3) faptul ca punerea pe piata a acestui tip de produs se face pe baza evaluarii conformitatii fata de reglementarile Inspectoratului General al Corpului Pompierilor, pe baza Metodologiei de certificare a conformitatii aprobata prin Ordin al Ministrului Administratiei si Internelor.
Stingatorul auto trebuie să fie în termenul de garanţie şi valabilitate stabilit prin lege, respectiv ordinul de ministru si sa aiba inscriptionata data ultimei verificari.
Conţinutul trusei medicale auto, precum şi modalităţile de înlocuire ale acestuia în cazul expirării sunt prevăzute în Ordinul Ministerului Sănătăţii numărul 987/2007. In conformitate cu art. 6, la expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi inlocuite de utilizator cu produse cu aceleasi caracteristici, introduse pe piata cu respectarea cerintelor prevazute de Hotararea Guvernului nr. 911/2005.
Pentru dotarea autovehiculelor, cele mai indicate tipuri de stingatoare de incediu sunt cele cu pulbere, tip P1. Va recomandam sa evitati achizitionarea stingatoarelor auto tip spray, deoarece acestea nu au manometru si nu se mai pot incarca, fiind practic de unica folosinta.
Pentru achizitionarea stingatoarelor de incendiu sau a echipamentelor de siguranta auto si prim ajutor, accesati sectiunea magazin online, iar pentru serviciile de verificarea, incarcare stingatoare de incendiu, solicitati oferta la sectiunea contact.